Activități

Indiferent de sezon, în Poiana Brașov ai mereu oportunități de mișcare și distracție. Aici ai ocazia să alegi dintr-o varietate de sporturi, să te aventurezi în drumeții la pas sau pe bicicletă și să te bucuri de unul din numeroasele restaurante și centre de relaxare. Petrece sejurul mult visat și bucură-te de oportunitățile pe care ți le oferă Poiana Brașov!

Schi & snowboarding

Odată cu primele ninsori, Poiana Brașov dă startul sezonului de iarnă și își deschide pârtiile pentru pasionații de senzații tari. Aici vei descoperi 12 pârtii cu diferite grade de dificultate, în funcție de experiența și curajul tău.

Dacă ești profesionist sau amator de schi sau snowboard, în Poiana Brașov ai numeroase posibilități: poți închiria echipamentul sportiv dorit și poți învăța să practici un sport alături de un instructor, sau poți veni cu propriul tău echipament și să te aventurezi pe pârtie.

Urcarea se face cu teleschiul sau telecabina, timp în care vei viziona cele mai frumoase peisaje montane, de la înălțime.

Contact: Școala de schi Ana, tel: +40 268 407342, email: ski@ana.ro

Patinoar și săniuș

Dacă schiurile nu te atrag, te poți bucura de viteză pe sanie în locurile special amenajate de pe pârtii. Aici te poți distra nestingherit alături de prieteni sau de cei mici.

Patinoarul din Poiana Brașov te așteaptă în fiecare zi și îți pune la dispoziție patine, muzică și un spațiu plăcut pentru a savura o gustare sau o băutură caldă.

Contact: Patinoarul Olimpic din Brașov, tel: +40 368-442 241

Drumeții montane

Dacă simți nevoia unei drumeții de câteva ore în natură și aer curat, traseele care pornesc din Poiana Brașov merită explorate în orice anotimp. Pe măsură ce avansezi pe cărările munților, te poți bucura de priveliști de vis și te vei simți mai liber și revigorat ca niciodată.

Dacă iubești muntele și ai o zi la dispoziție, îți recomandăm traseul de la Poiana Brașov spre Cabana Postăvarul. Acest traseu este relativ ușor de parcurs pe o durată de aproximativ 3 ore.

Aici există o multitudine de alte cărări montane marcate și cu grade diferite de dificultate.

Ciclism montan

Ai un mountain bike și simți nevoia să evadezi în natură? Zona Poiana Brașov este excelentă pentru bicicliști amatori sau profesioniști prin diversitatea rutelor pe care le oferă. Indiferent de vârstă și experiență, în timpul primăverii și al verii te poți bucura de trasee cu diferite grade de dificultate.

Te poți plimba pe rutele care duc către munții înconjurători: Postăvaru, Piatra Craiului, Bucegi și Piatra Mare sau poți alege coborâșul spre Brașov, unde poți vizita centrul istoric al acestuia cu monumentele sale.

Echitație

Tradiția și pasiunea pentru cai se îmbină armonios în centrul de echitație din Poiana Brașov. Aici poți practica acest sport elegant în orice sezon și să te bucuri de priveliștea și farmecul munților din împrejurimi.

Centrul de echitație este deschis în fiecare zi și așteaptă vizitatori și turiști de toate vârstele.

Contact: Centrul de Echitație Poiana Brașov, tel: +40 728 026 954, e-mail: office@centrudeechitatie.ro

Tenis

Fie că ești amator sau profesionist, în Poiana Brașov poți practica sportul alb alături de un instructor profesionist sau de prietenii tăi. Poți alege unul din terenurile de tenis acoperite sau în aer liber, care sunt deschise în fiecare zi și pot fi închiriate cu ora. Poți aduce echipamentul propriu sau îl poți închiria din incinta terenului.

Contact: Baza sportivă Olimpia, tel: +40 730 349 728

Relaxare, fitness și înfrumusețare

Dacă ți-ai propus o excursie relaxantă și în care să scapi de stresul cotidian, Poiana Brașov îți oferă o varietate de centre spa și înfrumusețare unde te poți răsfăța din plin. Aici te vei bucura de odihna bine meritată după orele petrecute la schi sau la mișcare în aer liber.

Ai parte de o atmosferă plăcută și de tratamente corporale sau faciale ideale pentru a-ți recăpăta frumusețea și energia. Dacă simți nevoia de mișcare, te poți antrena în bazinele de înot sau îți poți petrece timpul în sala de fitness alături de un instructor personal.

Pentru o experiență revitalizantă la Spa, îți recomandăm Ana Spa din cadrul Ana Hotels Sport Poiana Brașov.

Contact: Ana Spa din cadrul Ana Hotels Sport Poiana Brașov, tel: +40 268 407 330, e-mail: spa-hotelsport@anahotels.ro

Paradisul Acvatic

Aici te vei bucura în fiecare zi de apă, tobogane de diferite lungimi, muzică și gustări alături de prietenii tăi.

B-dul GRIVIŢEI, 2F-2G, Braşov

Tel: 0268 440 070